Una dintre principalele preocupări ale părinţilor a fost întotdeauna cum să îşi convingă copii să nu sară peste micul dejun şi cum să le formeze obiceiuri alimentare corecte.
Alimentele te ajută să-ţi ameliorezi celulita.
Toţi aceşti aditivi, în afară de E 123, sunt permişi în România deşi mulţi dintre ei nu mai sunt permişi nici în Europa, nici în SUA.
Fizicianul Ancu Dincă: "DEA este dispozitivul care are capacitatea să interacţioneze cu structura intimă a apei şi să modifice structura."
Mihaela Bilic, autoarea cărţii „Trăiesc deci mă abţin”, ne recomandă să consumăm zilnic cereale, sub diverse forme pentru a ne bucura de o alimentaţie echilibrată şi de o sănătate „de fier”.
După vârsta de 50-55 de ani excesul de calciu poate mări riscul de probleme vasculare, arată un studiu realizat în Noua Zeelandă.
Interviu cu prof. univ. dr. Carol Stanciu, Preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.
În ciuda terapiilor din ce în ce mai sofisticate viermii paraziţi s-au adaptat şi au devenit rezistenţi la medicamente.
Pentru a combate obezitatea este nevoie de un stil alimentar sănătos care să înceapă încă din primii ani de viaţă, iar principalul aspect care trebuie învăţat este micul dejun.
Interviu cu dr. Silvia Ilie, medic specialist Oncologie Medicală, coordonator medical Diperia Vita Med.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, OMS, estimează că în 2010 numărul bolnavilor va depăşi, la nivel mondial, 220 milioane, pentru ca în 2030 să se ajungă la aproximativ 366 milione de diabetici.
Cromul este un mineral indispensabil pentru procesele metabolice ale organismului nostru. El intervine în mod esenţial în transportul glucozei din sânge în celule.
Beneficiile uleiului de măsline extravirgin Costa d’Oro.
Laptele este un aliment cu rol esenţial în dieta zilnică a oricărei persoane, la orice vârstă.
Campylobacter jejuni este responsabil de un număr de două ori mai mare de enterite decât cele cauzate de faimoasa bacterie Salmonella.
Contaminarea încrucişată reprezintă trecerea directă sau indirectă a microbilor patogeni de la alimentele contaminate crude la alte alimente.
În data de 4 februarie, la Fitto Café, dr. Mihaela Bilic „nutriţionista vedetelor“, a vorbit despre ceea ce înseamnă cu adevărat o cură de slăbire.
Berea este o băutură populară îndrăgită deopotrivă de femei şi bărbaţi.
Romania este cultivator de organisme modificate genetic.
Ardeiul gras este excelent pentru unghii, păr, glandele sebacee.
Uleiul din seminţe de cânepă este un aliment care se obţine prin presarea la rece a fructelor plantei de cânepă, Cannabis Sativa (sativa-cultivata).
O fotografie a obiceiurilor alimentare a fost prezentată la International Conference on Emerging Infectious Disease din Atlanta. Concluzia este că bărbaţii mănâncă mai multă carne decât femeile.
„Bătrânii asimilează mai multe calorii deoarece fac mai puţină mişcare, iar metabolismul este mai lent, dar trebuie să aibă o alimentaţie variată.”
Începe perioada cea mai riscantă pentru ficat. De la Craciun şi până la Revelion consumul de alimente grase, dulciuri şi alcool este foarte mare.
În fiecare perioada a vieţii, un regim alimentar echilibrat, bogat în principii nutritive joacă un rol important în dezvoltarea şi menţinerea unui sistem osos sănătos şi puternic.
Reclama
Top Cautari
abces dentar tratament
acnee
acnee rozacee
acupunctura
adenom de prostata tratament naturist
adeverinta casa de sanatate
adeverinta de sanatate
adeverinta sanatate
adrese case de sanatate
aerosoli
afectiuni
alimentazione
anexita
anexita tratament
anexita tratament naturist
ansia
apa vie sanatate
arterita tratament naturist
artroza
ascita tratament naturist
asigurari
asigurari sanatate
asigurari sociale
asigurari sociale sanatate
asigurati sanatate
atacuri de panica tratament naturist
ayllah
bambini
bio sanatate
boala
boală
boli
boli acute
boli afectiuni
boli ale
boli ale analizatorilor
boli ale creierului
boli ale gatului
boli ale perusilor
boli ale pielii
boli alergice
boli autoimune
boli bacteriene
boli biliare
boli caini
boli cancer
boli capuse
boli cardiace
boli cardio
boli cardio vasculare
boli cardiovasculare
boli circulatorii
boli coloana
boli congenitale
boli contagioase
boli copii
boli coronariene
boli cronice
boli cu
boli cu transmitere sexuala
boli de cap
boli de colagen
boli de coloana
boli de copii
boli de inima
boli de inima simptome
boli de ochi
boli de penis
boli de piele
boli de plamani
boli de plamini
boli de rinichi
boli de sange
boli de splina
boli de stomac
boli de ureche
boli de urechi
boli dentare
boli dermatologice
boli diabet
boli digestive
boli digestive la om
boli endocrine
boli endocrinologice
boli ereditare
boli ficat
boli frecvente
boli gastrice
boli genitale
boli ginecologice
boli grave
boli guta
boli hematologice
boli hemoroizi
boli hepatice
boli imunologice
boli incurabile
boli infectioase
boli infecto contagioase
boli infectocontagioase
boli inflamatorii
boli inima
boli interne
boli intestinale
boli la copii
boli la ochi
boli la om
boli la penis
boli la plamani
boli la rinichi
boli medicina
boli mentale
boli mortale
boli musculare
boli nervoase
boli neuro
boli neurologice
boli ochi
boli oculare
boli oftalmologice
boli orl
boli osoase
boli parazitare
boli penis
boli perusi
boli piele
boli pisica
boli pisici
boli plamani
boli produse de bacterii
boli pshice
boli pshihice
boli psihiatrice
boli psihice
boli psihologice
boli psihosomatice
boli pulmonare
boli rare
boli renale
boli respiratori
boli respiratorii
boli reumatice
boli reumatismale
boli reumatologice
boli rinichi
boli ro
boli sange
boli sexuale
boli si afectiuni
boli si simptome
boli sistemice
boli somatice
boli stomac
boli terminale
boli transmisibile
boli tratament
boli ureche
boli urinare
boli urologice
boli vasculare
boli virale
boli zona zoster
boli's
bolii
bolile
bolilor
borghese cura c
bronsiolita acuta
bronsita
buget sanatate
buget sanatate 2009
cancer tratament
candida
capuse
carnete de sanatate
cas sanatate
cas somaj sanatate
casa asigurari
casa asigurari sanatate
casa de pensii
casa di cura
casa judeteana sanatate
casa sanatate
case de sanatate
casmb
casmm
casmtct
causa
cauze
cauze boli
ceaiuri
ceaiuri pentru hemoroizi
ceaiuri tratament
celulita
centre de sanatate
centru sanatate
cervicita tratament
chist ovarian
ciroza
cistita
cistita tratament naturist
cistite
clasificare boli
clik sanatate
cnpas
coasigurat sanatate
colesterol tratament naturist
colite
colon iritabil
colon iritabil tratament naturist
congenitale
conjunctivita
constipatie
contagioase
contra boli
contributia de sanatate
contributia la sanatate
contributia sanatate
contributie sanatate
contributie sanatate 2009
contributii de sanatate
contributii la sanatate
contributii sanatate
contributii sanatate 2009
contributii sanatate februarie 2009
contro
copii
coplata in sanatate
cota sanatate
coxartroza
coxartroza tratament
coxartroza tratament naturist
craciun
cromoterapie
cuperoza tratament naturist
cura
cura 309
cura 309 forum
cura aloe
cura apa
cura argila
cura atkins
cura balerina
cura balneara
cura bnr
cura breuss
cura capsuni
cura ceai verde
cura ciorba de varza
cura cirese
cura cu aloe
cura cu aloe vera
cura cu apa distilata
cura cu argila
cura cu banane
cura cu bors
cura cu ceai
cura cu cereale
cura cu germeni de grau
cura cu grapefruit
cura cu grau incoltit
cura cu gref
cura cu grefuit
cura cu grepfruit
cura cu ienupar
cura cu kiwi
cura cu lamai
cura cu lamiie
cura cu laptisor de matca
cura cu morcovi
cura cu orez
cura cu orz
cura cu orz verde
cura cu oua de prepelita
cura cu papadie
cura cu patrunjel
cura cu pepene
cura cu petrol
cura cu pomelo
cura cu portocale
cura cu propolis
cura cu seminte
cura cu sfecla
cura cu sfecla rosie
cura cu struguri
cura cu sucuri
cura cu tarate
cura cu tarate de grau
cura cu tarite
cura cu tinctura de propolis
cura cu ulei de masline
cura cu urzici
cura cu usturoi
cura daneza
cura de apa
cura de argila
cura de banane
cura de bors
cura de detoxificare
cura de detoxifiere
cura de dezintoxicare
cura de diureza
cura de grau
cura de grau incoltit
cura de grefe
cura de ingrasare
cura de ingrasat
cura de kiwi
cura de lamai
cura de mere
cura de o zi
cura de orz
cura de oua de prepelita
cura de propolis
cura de purificare
cura de slabie
cura de slabir
cura de slabira
cura de slabire
cura de slabire&chrom
cura de slabite
cura de slabre
cura de struguri
cura de tarate
cura de usturoi
cura de vitamine
cura de zlabire
cura deslabire
cura deslabit
cura detoxifiere
cura dezintoxicare
cura disociata
cura drastica
cura drojdie
cura drojdie de bere
cura euro
cura fructan
cura fructe
cura geriatrica
cura ginecologica
cura grapefruit
cura grau
cura grau incoltit
cura heat
cura heliomarina
cura hipocalorica
cura hospitality
cura ingrasare
cura ingrasat
cura kvarta
cura lamai
cura lamaie
cura luciu
cura lui kempner
cura mere
cura monica anghel
cura naturista
cura net
cura orez
cura osawa
cura otet de mere
cura oua de prepelita
cura personalis
cura rapida
cura slabire
cura slabit
cura south beach
cura supa de varza
cura tarate
cura ulei
cura ulei de masline
cura usoara
cura usturoi
cura valeas
cura varza
cura vie
curanet
curar
curare
curei
cursuri sanatate
decl sanatate
declarati sanatate
declaratia de sanatate
declaratia sanatate
declaratie casa de sanatate
declaratie de sanatate
declaratie sanatate
declaratie sanatate 2009
declaratie sanatate decembrie 2008
declaratii
declaratii casa de sanatate
declaratii de sanatate
declaratii lunare sanatate
declaratii sanatate
declaratii sanatate 2008
declaratii sanatate 2009
declaratii sanatate decembrie
declaratii sanatate decembrie 2008
declaratii sanatate ianuarie 2009
declaratii sanatate ilfov
declaratii sanatate on line
declaratii sanatate online
delle
depressione
depunere declaratii sanatate
dermatologice
despre boli
despre medicina naturista
despre sanatate
detoxifiere
diabet
diabete
dieta
diete
diferite boli
directia sanatate publica
dischinezie biliara tratament
discopatie
discopatie lombara tratament naturist
disturbi
diverse boli
dolore
dureri
dureri de cap tratament naturist
e sanatate
ed pentru sanatate
ed pt sanatate
endometrioza
endometrioza tratament naturist
enterocolita
ereditare
erizipel tratament naturist
factori naturali de cura
febbre
febra
fegato
felicitari sanatate
fibrom uterin tratament
ficat
fitoterapia
foliculita tratament
foliculita tratament naturist
fond sanatate
fondul de sanatate
forum boli
forum sanatate
franco battiato
frumusete
furuncul tratament naturist
gastrita
gastrite
genitale
gergana boli
giardia tratament
ginecologice
glanda tiroida tratament
glaucom tratament naturist
gonartroza tratament
gonartroza tratament naturist
gravidanza
halena tratament naturist
hemoroizi
hemoroizi cauze
hemoroizii
hernie hiatala tratament naturist
hipertiroida tratament naturist
hipertiroidism tratament naturist
hirsutism tratament
homeopatia
impotriva
info sanatate
informatii sanatate
insolatie tratament
insomnie
insuficienta ovariana
jose cura
la cura
laringita
leacuri
lege sanatate
legea sanatate
legislatie sanatate
lipom tratament naturist
litiaza biliara tratament
litiaza renala tratament
lombosciatica
lombosciatica tratament
malattia
malattie
management sanatate
mastoza chistica tratament naturist
mastoza fibrochistica tratament
mastoza fibrochistica tratament naturist
medicale
medicamentos
medicina
medicina alternativa
medicina natural
medicina naturista
medicina naturista ceaiuri
medicina naturista diabet
medicina naturista tratamente
medico
menopausa
menopauza tratament
minister sanatate
monturi tratament
multa sanatate
naturale
naturali
naturist
nella
noduli tiroidieni tratament naturist
nutritie
obezitate
oboseala
omeopatia
onicomicoza tratament naturist
osteoporoza
osteoporoza tratament naturist
oua de prepelita tratament
ovare polichistice tratament
ovare polichistice tratament naturist
panaritiu tratament
panaritiu tratament naturist
paradontoza tratament naturist
parazitare
parkinson tratament naturist
pensii
pentru
pentru sanatate
piele
pietre la fiere tratament naturist
pietre la rinichi tratament
pisica
pisici
plamani
plante medicinale
poliartrita reumatoida tratament
poze sanatate
problemi
procente sanatate
prodotti
produse
produse sanatate
program casa de asigurari de sanatate
program casa de sanatate
program de sanatate
program declaratie sanatate
program declaratii casa de sanatate
program declaratii sanatate
program declaratii sanatate 2009
program fnuass
program national de sanatate
program sanatate
program sanatate 2009
programe de sanatate
programe declaratii sanatate
programe nationale de sanatate
programe nationale de sanatate 2009
programe sanatate
programul de sanatate
programul national de sanatate
prostata
prostata tratament
prostata tratament naturist
provocate
prurito
psoriasi
psoriazis
psoriazis tratament naturist
quantica
raportare sanatate
rectificativa sanatate
referat boli
referat despre boli
remedii
remedii boli
remedios
repechage vita cura
retete cura
retete sanatate
reumatism
rinichi
rinichi tratament naturist
rinita alergica
rinita alergica tratament
rosu in gat tratament naturist
rugaciuni pentru sanatate
sacerdote
salarii in sanatate
salarii sanatate
salarii sanatate 2009
salute
sanatate
sanatate 2009
sanatate angajat
sanatate angajator
sanatate bihor
sanatate boli
sanatate copii
sanatate decembrie 2008
sanatate dolj
sanatate eu
sanatate februarie 2009
sanatate feminina
sanatate ficat
sanatate frumusete
sanatate hd
sanatate hemoroizi
sanatate ilfov
sanatate maramures
sanatate medicina
sanatate mm
sanatate mures
sanatate naturista
sanatate on line
sanatate online
sanatate opsnaj
sanatate org
sanatate pentru toti
sanatate prahova
sanatate referat
sanatate ro
sanatate romania
sanatate sarcina
sanatate sector 1
sanatate sector 2
sanatate sector 3
sanatate sector 4
sanatate sector 5
sanatate sector 6
sanatate sexuala
sanatate si frumusete
sanatate timis
sanatate tv
sanatatii
sanatos
scleroza multipla tratament naturist
servicii de sanatate
simptome
simptome boli
simtome boli
sintomi
sinuzita
slabire
slabit
spasmofilie tratament naturist
spondiloza cervicala tratament
sport sanatate
sport si sanatate
stare de sanatate
steatoza
stomac
sănătate
terapia
terapie
terapii
tipuri de boli
top sanatate
torticolis tratament
tratament
tratament acnee
tratament alcoolism
tratament alergie
tratament alergii
tratament alopat
tratament alunite
tratament amenoree
tratament anemie
tratament antiacneic
tratament antialcool
tratament anticelulita
tratament anticelulitic
tratament antifumat
tratament apendicita
tratament argila
tratament artroza
tratament astm bronsic
tratament balonare
tratament bataturi
tratament bila
tratament boala lyme
tratament bronsita
tratament caderea parului
tratament candida
tratament candidoza
tratament cearcane
tratament celulita
tratament cicatrici
tratament cistita
tratament colecist
tratament colici
tratament colon iritabil
tratament constipatie
tratament corporal
tratament cosuri
tratament cuperoza
tratament diabet
tratament diaree
tratament durere
tratament dureri
tratament endometrioza
tratament fertilitate
tratament fibrom
tratament ficat
tratament fiere
tratament fisura anala
tratament furuncul
tratament gastrita
tratament gene
tratament giardia
tratament gingivita
tratament gripa
tratament guta
tratament hemoroizi
tratament hepatita
tratament hipertensiune
tratament homeopat
tratament homeopatic
tratament homeopatie
tratament hormonal
tratament hormonal naturist
tratament impotenta
tratament impotriva
tratament impotriva caderii parului
tratament imunitate
tratament indigestie
tratament infectie urinara
tratament infectii urinare
tratament infertilitate
tratament insomnie
tratament insuficienta cardiaca
tratament laser
tratament limbrici
tratament motor
tratament naturale
tratament naturist
tratament naturist acnee
tratament naturist alergie
tratament naturist alergii
tratament naturist alunite
tratament naturist amenoree
tratament naturist anemie
tratament naturist antialcool
tratament naturist anticelulitic
tratament naturist antifumat
tratament naturist antistres
tratament naturist anxietate
tratament naturist artroza
tratament naturist atac de panica
tratament naturist balonare
tratament naturist bataturi
tratament naturist bila
tratament naturist cancer
tratament naturist candida
tratament naturist cataracta
tratament naturist cearcane
tratament naturist celulita
tratament naturist circulatie
tratament naturist colecist
tratament naturist colon
tratament naturist constipatie
tratament naturist cosuri
tratament naturist depresie
tratament naturist dereglari hormonale
tratament naturist detoxifiere
tratament naturist diabet
tratament naturist diaree
tratament naturist fertilitate
tratament naturist fibrom
tratament naturist fibrom uterin
tratament naturist ficat
tratament naturist fiere
tratament naturist gastrita
tratament naturist gat
tratament naturist giardia
tratament naturist glicemie
tratament naturist gusa
tratament naturist guta
tratament naturist hemoroizi
tratament naturist hepatita
tratament naturist hepatita c
tratament naturist hernie de disc
tratament naturist hipertiroidie
tratament naturist hipotiroidie
tratament naturist hipotiroidism
tratament naturist impotenta
tratament naturist impotriva caderii parului
tratament naturist infertilitate
tratament naturist inima
tratament naturist limbrici
tratament naturist lombosciatica
tratament naturist mastoza
tratament naturist menopauza
tratament naturist migrene
tratament naturist miopie
tratament naturist monturi
tratament naturist negi
tratament naturist obezitate
tratament naturist ochi
tratament naturist ovar polichistic
tratament naturist ovare
tratament naturist oxiuri
tratament naturist pentru
tratament naturist pentru ovare polichistice
tratament naturist piele
tratament naturist polipi
tratament naturist potenta
tratament naturist premenopauza
tratament naturist prostatita
tratament naturist puncte negre
tratament naturist raceala
tratament naturist rana pe col
tratament naturist reumatism
tratament naturist riduri
tratament naturist ro
tratament naturist sinuzita
tratament naturist splina
tratament naturist spondiloza
tratament naturist sterilitate
tratament naturist stomac
tratament naturist tahicardie
tratament naturist tensiune
tratament naturist transpiratie
tratament naturist tuse
tratament naturist ulcer
tratament naturist urticarie
tratament naturist vaginita
tratament naturist varice
tratament naturist vergeturi
tratament obezitate
tratament ochi
tratament osteoporoza
tratament ovare
tratament paradontoza
tratament parodontoza
tratament pentru
tratament pentru acnee
tratament picioare
tratament piele
tratament plante
tratament propolis
tratament prostatita
tratament psoriazis
tratament pt
tratament pt acnee
tratament pt par
tratament raceala
tratament raguseala
tratament reumatism
tratament riduri
tratament rinichi
tratament ro
tratament sarcina
tratament sforait
tratament sinuzita
tratament slabire
tratament slabit
tratament spasmofilie
tratament stomac
tratament tiroida
tratament transpiratie
tratament trigliceride
tratament tuse
tratament ulcer varicos
tratament ulcior
tratament urticarie
tratament varice
tratament vergeturi
tratament zona zoster
tratamente
tratamente acnee
tratamente boli
tratamente hemoroizi
tratamente naturale
tratamente naturist
tratamente pentru acnee
tratamentul
tratamentul naturist
tratare
tratarea
tromboflebita tratament
tromboflebita tratament naturist
tuberculoza
ulcer varicos tratament naturist
uter fibromatos tratament
uter fibromatos tratament naturist
varice
varice esofagiene
vergeturi
viata sanatate
vindecare
vita cura
vitiligo tratament naturist
zona zoster
zona zoster tratament
zona zoster tratament naturist